Nicolae Ciucă ar putea intra în cursa pentru funcția de președinte al României. Lucian Bode: „Un candidat cu şanse să câştige”
Prim-ministrul Nicolae Ciucă ar putea candida la alegerile prezidențiale de anul viitor. Anunțul a fost făcut, miercuri seara, de ministrul de Interne, Lucian Bode, care a precizat că PNL. s-a stabilizat la 23 – 24% din opţiunile electoratului.
Lucian Bode, despre candidatura premierului la prezidențiale
Lucian Bode a spus că PNL și-a propus ca anul viitor să aibă un candidat care să devină președintele României pentru următorii cinci ani și a spus că premierul Nicolae Ciucă ar putea intra în cursă.
„PNL îşi propune să guverneze bine România şi în acest an şi anul viitor, să obţinem un scor bun la alegerile de anul viitor, astfel încât să guvernăm România şi după 2024.
Ne propunem ca anul viitor să avem un candidat care să dea preşedintele României pentru următorii 5 ani. Un candidat cu şanse să câstige Presedinţia României. Astăzi preşedintele PNL este opţiune pentru a candida la funcţia de preşedinte al României.”, a spus Lucian Bode.
Lucian Bode, despre prezența lui în Guvern, după rocadă
De asemenea, întrebat despre prezența lui în viitorul Guvern, după rocadă, Lucian Bode a spus că pentru el este importantă direcția în care va merge țara și că va rămâne în cabinet dacă PNL va dori acest lucru.
„Pentru mine e important ca PNL să rămână la guvernare şi după 2024 (…). În aceste condiţii eu voi rămâne în viitorul guvern dacă PNL va dori acest lucru, dacă preşedintele României şi preşedintele PNL îmi vor acorda sprijin”, a spus ministrul de Interne.
În plus, Lucian Bode a spus că este convins că rocada guvernamentală va avea loc la timp, adică până la data de 1 iunie, și conform protocolului dintre partide, pentru prima dată în cei 32 de ani de democrație. „Se discută prea multe despre această rocadă, când ea trebuie făcută întocmai și la timp. Întocmai – cum scrie Protocolul. Și la timp – până la 1 iunie.”, a precizat oficialul.